Nopti in cafenea I

                 Nu stiu daca te urasc mai mult decat pe mine, nu stiu daca ar trebui sa te reamintesc. Cine sunt? Cate cuceriri mai am de inscris? Sarut fara noima si am retineri. Zac fara drept de apel si ma supun pe altarul suferintei tacute. De ce nu simt nevoia sa te caut N.? Poate pentru-ca te detin deja in mintea mea, poate pentru-ca nu mai am nimic de cucerit in persoana ta, ci doar de pierdut. Ceea ce am si inceput sa fac…Jocul s-a oprit la timp, ratiunea s-a blocat si ne-am pierdut in haos.

                Pentru prima oara ma tem sa nu ma imbat in fata cuiva. Prefer sa o fac singura, ca o lasa.

                Tot universal m-a parasit? Care sunt factorii mei de rezistenta? Care sunt telurile mele? Mersul acesta in deriva ar trebui sa ma mentina pe un drum drept? Sau puterea interioara care are o sumedenie de fisuri? Nu stiu cum sa fiu ca sa ma echilibrez. Poate ca nici nu am stiut vreodata. Prea multa incertitudine intr-un text scurt, intr-o viata netraita….

               In prezenta mea, barbatii simt patima. Cum ar trebui sa decurga un zambet intr-o seara premeditata de cucerit? Tu de ce ma privesti? Suferinta ajunge pana la tine? Stau in cafenea si vanatoarea a inceput. Tu erai cel ce ma chema aici de ceva timp? Ma priveste….

               Nu ma analiza, nu trunchia organele mele, ca rautatatea si durerea sa nu se rasfranga asupra ta…si sa cunosti iadul. Arata-mi ca poti sa rezisti tentatiei, ca poti sa ocolesti o blonda falsa, cu ochi suferinzi. O, dah, incepe o melodie care sa indulceasca atmosfera, sa apropie sufletul meu pagan de un muritor dezorientat. Hai, hai…canta-mi…

              De ce ma privesti pe furis? Eu nu sunt o femeie indragostita, doar poate o “diva”, asa scrie pe cutia mea de Cola, asa scrie in destin si pe buzele gurului meu.

             Inca un idiot cu verigheta? De asta bei cafea noaptea….